Remember / Rapid și Ripensia furnizează primele mari surprize în Europa

Remember / Rapid și Ripensia furnizează primele mari surprize în Europa
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Venus spărsese gheața în 1937, dar fusese eliminată, încă din primul tur de ungurii de la Ujpest Budapesta, alte două formații se înscriu în competiție un an mai târziu. Românii începuseră să miște, dar se pare că vechiul nostru complex, al învinsului dinainte, funcționa și pe vremea aceea. Oricum, prestația onorabilă a Venusului obliga, iar presa a cerut Rapidului și Ripensiei, reprezentantele noastre în Mitropa Cup, cel puțin o victorie de palmares.

Italieni și unguri ca adversari

Campioană era Ripensia, iar vicecampioana, Rapid, deși în momentul în care federația a confirmat cluburile noastre participante se credea că Rapid va fi campioana, ediția fiind în plină desfășurare,iar giuleștenii pierzând titlul la potou în fața celei mai mari echipe din fotbalul interbelic, celebra Ripensia. După cum consemna presa vremii, cele două formații aveau mari probleme cu pregătirea, deoarece ofereau fotbaliști echipei naționale care participa la turneul final al CM din Franța. De la Rapid fuseseră selecționați Cossini, Rășinaru, Raffinsky, Baratky, Moldoveau și Ionică Bogdan. în timp ce de la Ripensia fuseseră chemați la lot Pavlovici, Burger, Bindea și "calul" Dobay. La noi încă nu se decisese camppioana, drept pentru care Rapid a fost desemnată să întâlnească pe Milan, iar bănățenii pe Ujpest dar, după ce oamenii de pe Bega aveau să câștige campionatul, au fost desemnați să dea ei replica italienilor, iar bucureștenii să dea piept cu clubul maghiar.

Ripensia joacă la București

Federația a cerut Ripensiei să joace pe arena Venus din București, considerând ca la Timișoara nu există niciun stadion care să se ridice la pretențiile unei asemenea întâlniri, iar bănățenii au venit la București cu același tren cu care au sosit și oaspeții italieni, din rândurile cărora făceau parte Bonizzoni, Perversi, Buscaglia, Capra sau Colaussi. Italienii au fost așteptași la gară de ambasadorul Ugo Sola, iar 1500 de rezidenți peninsulari în țara noastră și-au cumpărat bilete pentru a-și încuraja compatrioții.

De altfel, trebuie spus că Milan reprezenta un fotbal care se încoronase de două ori cel mai bun din lume din trei ediții disputate în perioada dintre cele două conflagrații mondiale. Oricum, au fost 28.000 de spectatori care au umplut până la refuz arena Venus și au fost martorii unei victorii absolut senzaționale, timișorenii având o primă repriză excepțională spre finalul căreia au marcat toate cele trei goluri ale meciului. În ciuda forcingului disperat al italienilor după pauză, "Ripi" a rezistat și a ratat chiar ocazia unui 4-0, Marksteiner ratând un penalty în min. 77.

Gol cât o calificare

Pentru partida retur, băieții Ripensiei s-au cazat la Cernobio, o stațiune balneo-climaterică de lângă Milano și, deși câștigaseră în tur cu un neverosimil 3-0, presa italiană îi dădea deja crucificați. Și totuși, spre stupoarea generală, Bindea deschide scorul în min. 12 și, în ciuda dominării totale a italienilor, meciul se termină cu 3-1 și Ripensia trece mai departe. De remarcat că în ultimele minute de joc portarul Pavlovici a făcut adevărate minuni, iar barele l-au salvat în două rânduri. Pe vremea aceea golurile marcate în deplasare nu contau dublu, astfel încât orice gol marcat de italieni ar fi trimis meciul în prelungiri! La întoarcere, către miezul nopții, fotbaliștii Ripensiei au fost așteptați la gara "Domnița Ileana" de mii de suporteri și de o fanfară militară!

Presa vremii consemna că atâta entuziasm nu mai fusese înregistrat în oraș de la retragerea armatei sârbe în 1919, vecinii noștri ocupând orașul și sperând că Banatul va fi al lor după ce se vor fi încheiat tratatele de pace de la Versailles. În turul următor, Ripensia, urmașa Kinezului avea să dea piept cu celebra Ferencvaros… Până acolo mai va, deocamdată vă vom povesti mâine despre pățaniile Rapidului în dubla cu Ujpest Budapesta.

Iată cum arăta "11"-le de vis al timișorenilor:

Pavlovici – Burger, Chiroiu – Nagy, Kotormany, Deheleanu – Bindea, Beke, Marksteiner, Ciolac, Dobay. Antr. Jozsef Pozsar

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Răsturnare de situaţie la Rapid? Unul dintre favoriţii lui Marius Şumudică ar putea pleca în iarnă: ”Este singura soluţie”
Răsturnare de situaţie la Rapid? Unul dintre favoriţii lui Marius Şumudică ar putea pleca în iarnă: ”Este singura soluţie”
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin Zegrean: Mă tem că vor să meargă spre anularea turului 1
Ce se întâmplă dacă nu se renumără toate voturile până vineri la ora 14.00. Augustin Zegrean: Mă tem că vor…
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Chipul lui Călin Georgescu, analizat de un specialist. Ce spun ochii, sprâncenele și buzele despre caracterul lui
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
Călin Georgescu, ELIMINAT?! Anunț acum câteva minute: Am primit fotografiile
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×